Istoria satului Brăneşti se confundă cu istoria bisericii satului, deoarece în jurul bisericii s-a conturat viaţa întregului sat, biserica ocupând o poziţie centrală atât în sens geografic, cât şi în viaţa de zi cu zi a sătenilor, reprezentând totodată locul de încredere, speranţă şi tărie care a asigurat statornicia şi continuitatea în vremurile care au încercat obştea satului.

† Potrivit tradiţiei şi apartenenţei pentru credinţa ortodoxă strămoşească, s-a construit primul locaş de închinăciune pe locul vechiului cimitir al satului, cu dată necunoscută, dar care se atestă pentru prima dată în anul 1789, când la biserica din satul Brăneşti vine să slujească “Popa Ghinea sin Dobre Cosobean, 65 ani cu citire de mijlocu, neglobit, din neam rumân, fecior de mirean şi s-au preoţit de preoţia sa mitropolit Cozma..., iar la leat 1789 s-au mutat la acest sat, unde sa află şi acum slujindu, nefiind alt preot la numitu sat prin ştirea protopopului plăşii...”, aşa cum se menţionează pentru prima dată în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei din 1810.
 † Tot în acest document se precizează şi ctitorul bisericii: biserica de lemn veche cu hramul Erarhul Nicolae făcută de Grigoraşco, răposat pă moşia sfintei Mitropolii cu veşmintele toate, iar cărţile sunt toate, lipseşte scazania şi ceaslovul. Aceasta se afla la 50 m sud faţă de actuala biserică unde se află o cruce veche ce aminteşte de vechiul cimitir al satului dezafectat în anul 1980, biserica fiind consemnată şi pe primul plan al moşiei Brăneşti şi Zgâriata întocmit de Moritz von Ott la 1828.
† La început biserica a fost o încăpere foarte modestă fiind construită “din gard de nuiele în mărime de 6/4 m, apoi a fost refăcută cu scânduri şi acoperită cu oloane” (Maria Tufă 1941). Această condiţie a bisericii este explicabilă dacă avem în vedere că satul reprezenta la 1810 doar “o mână” de gospodari, adică 92 de locuitori care dovedesc însă un puternic spirit creştin.
 † In vremea domniei lui Mihai Viteazul(1593-1601), moşia şi satul Brăneşti intră în proprietatea vornicului Cernica, locuitorii devenind ”rumâni”, contribuind astfel la realizarea visului marelui vornic de a construi o grandioasă mănăstire pe insulele apei Colentina în anul 1608.
La 4 august 1685 moşia şi satul Brăneşti sunt închinate Mitropoliei din Bucureşti de către Cernica Ştirbei, un nepot al Vornicului Cernica. La rândul său, Mitropolia din Bucureşti între anii 1719-1750 cedează moşia Brăneşti Patriarhiei din Alexandria. De la 1750 până la 1854, mănăstirea Cernica cu moşiile, deci inclusiv moşia Brăneşti, este din nou în stăpânirea Mitropoliei din Bucureşti şi, printr-un act de schimb, abia în 1854, la 14 ianuarie, moşia Brăneşti trece în proprietatea mănăstirii Cernica. Urmând trecerea moşiei pe seama mănăstirii Cernica în plină proprietate a Mitropoliei, aceasta îşi făcu un metoc pe locul unde se află actuala biserică, loc pe care se afla o căsuţă unde a funcţionat prima şcoală, primul învăţător al acestei şcoli fiind logofatul Nica, ce era şi cântăreţ la biserică.
 † Satul evoluează rapid ca urmare a valurilor de bejenari bulgari ce poposesc în sat (în 1835 satul număra 107 familii adică aproximativ 500 locuitori, după C.C. Giurescu). Astfel, din cauza faptului că biserica de lemn se învechise mult şi devenise neîncăpătoare neputând face faţă noilor solicitări, arhimandritul Diomid, stareţul mănăstirii Cernica ce avea în stăpânire moşia, a hotărât ridicarea unei biserici folosindu-se de venitul moşiei şi sprijinul multor credincioşi, satisfăcând astfel nu numai obştea satului, dar şi nevoile călugărilor de la metoc.
 † In anul 1858-1859 a fost înălţată actuala biserică. Ea este o copie a bisericii Sfântul Gheorghe, ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic. Iată şi pisania bisericii, datată 9 iulie 1859: Cu puterea şi ajutorul Sfintei Treimi s-au zidit această Sfântă Biserică din temelie întru cinstea şi pomenirea Sf. Ierarh Nicolae de la Mira, spre veşnica pomenire a fericiţilor ctitori, Grigore Bojoreanu şi Maria soţia sa, că cel dintăi au dăruit Mănăstirii Cernica moşia numită Tărtăseşti, iar cel de-al doilea a patra parte din moşia Câmpina care în urmă s-au făcut schimb de s-au dat-o Mănăstirea Cernica Sfintei Mitropolii şi Sfânta Mitropolie au dat în loc pă această moşie numită Brăneşti şi s-au zidit cu toată osteneala şi osârdia Sf. Sale Părintele Arh. K. Diomid, stareţul Sf. Mănăstiri Cernica, şi au luat săvârşire în zilele bine credinciosului şi iubitului Alexandru Ioan Cuza, Domnu Ţării Româneşti şi Moldovei, păstorind Biserica Prea Sf. Sa Nifon, Mitropolitul Ungro-Vlahiei. Anul 1859 iulie.
 † Important este şi pomelnicul ctitorilor de pe placa de proscomidar: “Nifon Mitropolitul, Barbu Voevod, Elisabeta Doamna, Calinic Arhiepiscop cu soţia sa , Scarlat, Maria, Constantin, Alecu, Bălaşa, Diomid arhimandritul, tot soborul părinţilor Antonie, Filotea monahia, Alexandru, Grigore, Constantin, Ion, Stanca, Sima ieromonah, Gherasie ieromonah, Stoica, Teodorit ieromonah, Ipolit monah, Onisifor monah, Evghenie ieromonah, Toma, Petre, Niculina, Stoean, Tănasă, Zlate, Anghelina, Dina, Ivana, Dobre, Velica, Slav, Drăgana, Mina monah, Theodor arhimandrit,  Silvestru ieromonah”.
Pisania, pe lângă mitropolitul şi domnitorul ţării, arhiepiscopul Calinic şi Diomid arhimandrit, aminteşte de fericiţii ctitori Grigore Bojoreanu şi soţia sa Maria care au dat Mitropoliei moşiile lor în schimbul moşiei Brăneşti. In afară de călugări şi călugăriţe, probabil de la mănăstirea Cernica şi Pasărea, sunt trecuţi ca ctitori şi locuitori ai satului Brăneşti.
 † Biserica a fost construită din zid de cărămidă gros de un metru, având o suprafaţă de 260 mp, fiind mai mică decat biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Cernica şi cu o singură turlă mare din nuiele împletite şi acoperită cu tablă galvanizată, realizată în stilul treflei greceşti.
După mai bine de 50 de ani, în 1914 biserica a suferit prima reparaţie, fiind repictată în ulei în stilul neorenaşterii de către pictorii Serafimescu şi Dogărăscu şi restaurată apoi în 1950 de pictorii Constantin Călinescu şi Gheorghe Vânătoru. Nu se cunoaşte autorul primei picturi, dar este bănuit monahul Onisifor de la care au rămas multe icoane, atât în sfântul locaş, cât şi în casele brăneştenilor.
În faţa bisericii se află clopotniţa cu cele două clopote, construită din beton şi cărămidă în anul 1939, iar la intrarea în sfântul locaş din 1938 s-a adăugat un pridvor închis (naosul) tot din zid de cărămidă.
În anul 1924 în cinstea eroilor din localitate căzuţi în primul război mondial se ridică în faţa bisericii un impresionant monument.
Din cauza cutremurului din 1977, clădirea a fost grav avariată şi în 1979 s-a executat restaurarea picturii de către pictorul Ioan Nichita. După doi ani, în 1987, se construieşte cancelaria parohială fiind dotată cu tot mobilierul necesar. Clopotniţa este tencuită la exterior în praf de piatră.
 † Astăzi slujesc biserica cu mult har preoţii Mihai Petrescu, preot paroh şi Marian Căruntu, continuatori a unui lung şir de slujitori demni ai bisericii începând de la preotul Ghinea, de prin anii 1800, până la preoţii Drăghicescu şi Dinescu, iar dintre cântăreţi, de la logofătul Nica, ce preda învăţătură de carte în tinda bisericii şi apoi în căsuţele de pe locul unde se află actuala biserică, până la Petcu Ioan Marin şi Marian Slav actualul cântăreţ, a căror amintire încă mai stăruie în memoria colectivă a brăniştenilor. 
† De la venirea preotului paroh Mihai Petrescu, şi mai apoi a preotului Marian Căruntu, activitatea creştinească locală capătă o nouă amploare. Biserica este renovată şi înfrumuseţată, se ridică un monument dedicat eroilor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989, o troiţă în faţa curţii bisericii şi o cruce metalică înaltă de 10 m ce radiază lumina creştină şi pe timpul nopţii, este renovată şi revitalizată activitatea bisericii din satul Vadul Anei căzută în părăsire, se amplifică mesajul creştinesc, iar sfântul locaş capătă o puternică implicare în viaţa socială a comunităţii.
În anul 2005 încep lucrările pentru proiectarea a două clădiri, respectiv o cantină socială şi lumânărarul (o clădire cu turlă unde credincioşii aprind lumânări pentru vii şi pentru adormiţi), lucrări încheiate un an mai târziu.
 † Clădirea mansardată a cantinei s-a ridicat din temelie cu contribuţia bănească a ctitorului principal Cornel Axente, iar apoi a fost pictată şi utilată cu tot ceea ce este necesar prin contribuţia enoriaşilor. Cantina are un profund caracter caritabil, deoarece în fiecare duminică circa 40 de enoriaşi nevoiaşi servesc masa. La 6 decembrie 2006, de hramul sfintei biserici, atât cantina socială, cât şi lumânărarul au fost sfinţite în prezenţa Părintelui Patriarh Teoctist de către PreaSfinţitul Sebastian Ilfoveanul.
† Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate aceste realizări au fost posibile prin activitatea susţinută a preotului paroh Mihai Petrescu ajutat de preoţii Gheorghe Dinescu şi Căruntu Marian împreună cu Consiliul şi Comitetul Parohial.

Autor: prof. Marius – Ovidiu Sebe